ciorchină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIORCHÍNĂ s. f. v. ciorchine.ciorchină (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ciorchínă (ciorchíni), s. f. – Tip de inflorescență, racem, grapă. –
Var. ciorchin(e). De la
cioc, cu
suf. -
ină, și cu infixul
r ca în
fișcă ›
frișcă, fîțîi ›
fîrțîi, etc.,
cf. ciochină, și
it. ciocca „ciorchine.”
Der. de la
cerc (Pușcariu,
Dacor., VI, 309-13; DAR), sau de la un
lat. *
circulina (Densusianu,
GS, V, 173), este mai puțin probabilă. Cihac, II, 53, semnala deja o înrudire cu
ciochină. –
Der. ciorchinos, adj. (abundent, bogat în ciorchini).
ciorchină (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ciorchină f. mănunchiu de fructe sau de flori purtate de acelaș cotor:
ciorchină de struguri. [Origină necunoscută].
ciorchină (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIORCHÍNĂ s. f. v. ciorchine.