ciorbagiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIORBAGÍU1, ciorbagii, s. m. 1. Ofițer de ieniceri; comandant al unui regiment de ieniceri.
2. (
Înv.) Primar rural (turc). – Din
tc. çorbacı.ciorbagiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIORBAGÍU2, ciorbagii, s. m. (
Fam. și glumeț) Persoană căreia îi place mult ciorba. –
Ciorbă +
suf. -agiu.ciorbagiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ciorbagíu (ofițer de ieniceri, amator de ciorbă)
s. m.,
art. ciorbagíul; pl. ciorbagíi, art. ciorbagíii (-gi-ii)ciorbagiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ciorbagiu m. odinioară:
1. comandantul unui regiment de ieniceri (lit. distribuitor de ciorbă: Sultanul considerându-se ca părintele hrănitor al corpului ieniceresc, căpeteniile sale purtau titluri culinare);
2. gospodar, om cu stare și cu vază;
3. (azi în Turcia) primar de sat:
să trimitem jandarmii să ne aducă pe ciorbagii GHICA. [Turc. ČORBADJY].
ciorbagiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIORBAGÍU1, ciorbagii, s. m. 1. Ofițer de ieniceri; comandant al unui regiment de ieniceri.
2. (
Înv.) Primar rural (turc). — Din
tc. çorbacı.ciorbagiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIORBAGÍU2, ciorbagii, s. m. Persoană căreia îi place mult ciorba. —
Ciorbă + suf. -agiu.cĭorbagiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)cĭorbagíŭ m. (turc.
čorbagy, id.).
Vechĭ. Comandantu unuĭ regiment de ĭenicerĭ (adică „distribuitoru cĭorbeĭ”, fiind-că sultanu, fiind considerat ca părintele hrănitor al ĭenicerilor, șefiĭ lor purtaŭ titlurĭ culinare).
Fig. Om bogat, notabil, boĭer. În Turcia, primar rural. – Fem.
-gĭoaĭcă, pl.
e.