capăt (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÁPĂT, capete, s. n. 1. Partea extremă a unui lucru, a unei perioade, a unei situații sau a unei stări; margine, limită, sfârșit
1, istov. ◊
Loc. adj. Fără (de) capăt = fără sfârșit; îndelungat, întins. ◊
Loc. adv. De la (sau
din) capăt = de la început.
În capăt =
a) în frunte;
b) exact, deplin.
Până la capăt = până la sfârșit; până la ultimele consecințe, în mod consecvent. ◊
Expr. La capătul lumii (sau
pământului) = foarte departe.
A pune capăt (unui lucru, unei situații) = a face să înceteze, a termina (cu bine), a rezolva.
A da de capăt = a duce la bun sfârșit.
A o scoate la capăt cu ceva = a ieși cu bine dintr-o situație neplăcută.
A o scoate la capăt cu cineva = a se înțelege cu cineva.
Nici un capăt de ață = absolut nimic.
Până la (sau
într-)un capăt de ață = absolut tot.
2. Fragment; rămășiță de... – Refăcut din
pl. capete (<
lat. capita).
capăt (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CÁPĂT, capete, s. n. 1. Partea extremă a unui lucru, a unei perioade, a unei situații sau a unei stări; margine, limită. ◊
Loc. adj. Fără (de) capăt = fără sfârșit; îndelungat, întins. ◊
Loc. adv. De la capăt = de la început.
În capăt = în frunte; exact, deplin.
Din capăt = de la început.
Până la capăt = până la sfârșit; până la ultimele consecințe; în mod consecvent. ◊
Expr. La capătul lumii (sau
pământului) = foarte departe.
A pune capăt (unui lucru, unei situații) = a face să înceteze, a termina.
A da de capăt = a duce la bun sfârșit.
A scoate (sau
a duce)
ceva la capăt = a termina ceva (cu succes); a izbuti.
A o scoate la capăt cu ceva = a ieși cu bine dintr-o situație neplăcută.
A o scoate la capăt cu cineva = a se înțelege cu cineva.
2. Fragment; rămășiță de... ◊
Expr. Până-ntr-un capăt de ață = tot. – Din
pl. capete (<
lat. capita).
capăt (Dicționaru limbii românești, 1939)1) cápăt n., pl.
capete (lat.
caput, cápitis, pl.
cápita. V.
cap 2). Margine, sfîrșit:
capătu lumiĭ. Vîrf:
un capăt de ață. Muc, rest:
capăt de lumînare, de țigară, de chibrit. Călăvie.
A pune capăt unuĭ lucru, a face să înceteze, a-l opri.
A scoate la capăt, a ajunge la rezultat, a termina bine.
Pînă la capăt pînă la sfîrșit, pînă la urmă.
De la capăt, de la' nceput. V.
căpătîĭ.capăt (Dicționaru limbii românești, 1939)2) cápăt, a
căpătá v. tr. (lat.
cápito, -táre, d.
cápere, captum, a apuca. –
Capețĭ; să capețĭ, să capete. V.
scapăt): Obțin, dobîndesc, primesc (maĭ ales de pomană):
a căpăta un gologan. A o căpăta, a o păți, a da de dracu:
astîmpără-te, c' aĭ s' o capețĭ! V. refl. Mă aleg cu, obțin, cîștig:
m' am căpătat c' un franc, c' o bătaĭe, cu nasu rupt. – Barb. după germ.
bekommen (Trans. Buc.)
aicĭ se capătă vin, rom. corect:
aicĭ se vinde, se oferă, se află, este vin. – La Cant.
încápăt.capăt (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cápăt s. n.,
pl. cápetecapăt (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)capăt n.
1. margine, sfârșit:
un capăt poeziei și pustiului să pun EM.;
2. fig. rezultat, scop:
a scoate la capăt, a-și ajunge ținta, a reuși;
a pune capăt, a sfârși;
3. început: a
începe din capăt; 4. Mold. osie:
să-i rup vreun capăt dela car CR. [Abstras din pl.
capete. V.
căpătâiu].
capăt (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CÁPĂT, capete, s. n. 1. Partea extremă a unui lucru, a unei perioade, a unei situații sau a unei stări; margine, limită, sfârșit
1, istov. ◊
Loc. adj. Fără (de) capăt = fără sfârșit; îndelungat, întins.
Loc. adv. De la (sau
din)
capăt = de la început.
În capăt = a) în frunte;
b) exact, deplin.
Până la capăt = până la sfârșit; până la ultimele consecințe, în mod consecvent. ◊
Expr. La capătul lumii (sau
pământului) = foarte departe.
A pune capăt (unui lucru, unei situații) = a face să înceteze, a termina (cu bine), a rezolva.
A da de capăt = a duce la bun sfârșit.
A o scoate la capăt cu ceva = a ieși cu bine dintr-o situație neplăcută.
A o scoate la capăt cu cineva = a se înțelege cu cineva.
Niciun capăt de ață = absolut nimic.
Până la (sau
într-)un capăt de ață = absolut tot.
2. Fragment; rămășiță de... — Refăcut din
pl. capete (<
lat. capita).