bectemis (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, 1982)BECTEMÍS, bectemisuri, s.n.
bectemis (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)BECTEMÍS s. n. (Înv.) Tutun fin. (din
tc. pek temız)
bectemis (Dicționaru limbii românești, 1939)bectemís și
-imís n., pl.
urĭ (turc. ar.
pek temiz, foarte curat).
Rar. Tutun de cel maĭ bun.
bectemis (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bectemis n. calitate superioară de tutun. [Turc. PEK TEMIS, lit. tare și curat].