becață (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BECÁȚĂ, becațe, s. f. Numele dat mai multor păsări călătoare cu ciocul lung, cu carnea gustoasă, care trăiesc în regiuni mlăștinoase; becațină.
(Capella). – Din
ngr.becatsa. Cf. fr. bécasse.