bec (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BEC1, becuri, s. n. 1. Sferă sau pară de sticlă în care se află filamentul unei lămpi electrice;
p. ext. Lampă electrică. ◊
Expr. (
Fam.)
A fi (sau
a cădea)
pe bec = A fi sau a ajunge într-o situație fără ieșire; a i se înfunda, a o păți.
2. Sita unei lămpi de gaz.
3. Orificiu prin care țâșnește un lichid vaporizat, un jet de gaz sau un amestec de gaze sub presiune, spre a putea fi aprinse. – Din
fr. bec [de gaz].
bec (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BEC2, beci, s. m. (Sport, rar) Fundaș la jocul de fotbal. – Din
engl. back.bec (Dicționar de neologisme, 1986)BEC s.m. Jucător fundaș la fotbal. [Pl.
-ci. / < engl.
back].
bec (Dicționar de neologisme, 1986)BEC s.n. 1. Balonaș de sticlă prevăzut cu un soclu (prin care se montează la o lampă) și un filament în interior, care devine incandescent și luminează când este străbătut de un curent electric.
2. Partea unei lămpi cu gaz aerian unde arde flacăra. [Pl.
-uri. / < fr.
bec].
bec (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bec (becuri), s. n. – Sferă de sticlă în care se află filamentul unei lămpi electrice.
Fr. bec „cioc”,
bec de gaz „felinar”. Pentru expresia
a cădea pe bec, care reproduce
fr. tomber sur un bec de gaz, cf. Graur,
BL, IV, 72.
bec (Marele dicționar de neologisme, 2000)BEC1 s. n. 1. balonaș de sticlă cu un soclu și un filament în interior, care devine incandescent și luminează, străbătut de un curent electric. 2. mulură la partea de jos a ferestrei, destinată a împiedica prelingerea apei de ploaie pe fațadă. (< fr.
bec)
bec (Marele dicționar de neologisme, 2000)BEC2 s. m. jucător fundaș de fotbal. (< engl.
back)
bec (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BEC, becuri, s. n. 1. Balonaș de sticlă prevăzut cu un filament care devine incandescent și răspândește lumină când e străbătut de un curent electric. ◊
Bec de siguranță = dispozitiv de siguranță care oprește un aparat, o instalație etc. în caz de deranjament.
2. (
Înv.) Parte a unei lămpi cu gaz aerian în care se formează flacăra. ♦ (Azi determinat prin „de gaz”) Arzător pentru gaz, folosit pentru iluminat sau pentru încălzit. ◊
Bec de sudură(sau
de sudaj) = piesă la aparatul de sudură, prin care ies gazele. –
Fr. bec [de gaz].
bec (Dicționaru limbii românești, 1939)*bec n., pl.
urĭ (fr.
bec, „cioc”, cuv. galic). Vîrfu uneĭ țevĭ de gaz aerian făcut așa încît să ardă ca o lampă. Vîrfu uneĭ lămpĭ electrice acoperite cu un mic balon de sticlă:
lampă cu treĭ becurĭ.bec (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bec1 (fundaș) (rar)
s. m.,
pl. beci