arnăuțel(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ARNĂUȚÉL,arnăuței, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui arnăut. [Pr.: -nă-u-] – Arnăut + suf. -el.
arnăuțel(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) ARNĂUȚÉL,arnăuței, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui arnăut2.
arnăuțel(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) arnăuțél (pop.) (-nă-u-) s. m., pl. arnăuțéi, art. arnăuțéii
arnăuțel(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) ARNĂUȚÉL,arnăuței, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui arnăut. [Pr.: -nă-u-] — Arnăut + suf. -el.