arnăut - explicat in DEX

arnăut (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ARNĂÚT, arnăuți, s. m. 1. Soldat mercenar (de origine albaneză) angajat în garda domnească din țările române; p. ext. servitor înarmat, angajat de boieri mai ales pentru paza personală. 2. Specie de grâu de primăvară cu bobul mare și lunguieț, de culoare galbenă-deschisă. ◊ (Adjectival) Grâu arnăut. – Din tc. arnavud.

arnăut (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ARNĂÚT¹, adj. invar. (În expr.) Grâu arnăut = specie de grâu de primăvară cu spicul lung, cu bobul mare și lunguieț, de culoare galbenă-deschisă. – Tc. arnaut.

arnăut (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ARNĂÚT², arnăuți, s. m. Soldat mercenar (albanez) recrutat de domnii fanarioți; p. ext servitor înarmat, ținut de boieri, mai ales pentru paza personală. ♦ Poteraș. – Tc. arnaut.

arnăut (Dicționaru limbii românești, 1939)
arnăút, -ă s. (turc. Arnaut, Arnaud, d. ngr. Arnavitis, Arvanitis, Alvanitis). Albanez: S. m. Vechĭ Mercenar Arnăut (saŭ de alt neam) din garda domnească. Servitor boĭeresc armat: sărițĭ, zăvozĭ și Arnăuțĭ! (în poveștĭ). Grîŭ arnăut, un fel de grîŭ „mustăcios” (ca Arnăuțiĭ) galben deschis. V. arbănaș arvanit și buluc 1.

arnăut (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
arnăút s. m., pl. arnăúți

arnăut (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
arnăut m. 1. Albanez: Vasile Lupul era de neam Arnăut; 2. ostaș cu leafă în serviciul agiei formând așa numita poteră pentru a urmări hoții ce țineau drumurile (capul lor cel mai vestit a fost Bimbașa-Sava): în zadar umblau străji de arnăuți și de seimeni NEGR.; 3. slugă boierească înarmată până în dinți și ținându-se în dreptul caleștilor: un arnăut îmbrăcat numai în fir FIL. ║ a. grâu arnăut, un fel de grâu de primăvară, cu boabe mari și albe, din care se face obișnuit colivă (spicele sau mustățile lui aduc cu ale Arnăutului): tot de grâu mărunt și de arnăut POP. [Turc. ARNAUT].

arnăut (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ARNĂÚT, arnăuți, s. m. 1. Soldat mercenar (de origine albaneză) angajat în garda domnească din Țările Române; p. ext. servitor înarmat, angajat de boieri mai ales pentru paza personală. 2. Specie de grâu de primăvară cu bobul mare și lunguieț, de culoare galbenă-deschis. ◊ (Adjectival) Grâu arnăut. — Din tc. arnavud.