aghiuță - explicat in DEX

aghiuță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AGHIÚȚĂ s. m. (Fam. și glumeț) Drac. [Pr.: -ghi-u-] – Cf. ngr. ághios „sfânt”.

aghiuță (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AGHIÚȚĂ s. m. (Fam. și glumeț) Drac. [Pr.: -ghi-u-] – Din ngr. aghios „sfânt” + suf. -uță

aghiuță (Dicționaru limbii românești, 1939)
aghiúță m., gen. al luĭ (cp. cu aghios). Fam. Dracu. A te lua Aghiuță, a adormi. (Cp. cu a trage aghioase). V. michiduță.

aghiuță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
Aghiúță (fam.) (-ghi-u-) s. propriu m.

aghiuță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
Aghiuță m. pop. 1. nume comic dat necuratului: nu-i putu scoate din mâna lui nici Aghiuță ISP.; l-a furat Aghiuță, a adormit greu, în opozițiune cu: l´a furat Sfântul, a adormit ușor: cum bău, îl și fură Aghiuță ISP.; 2. fig. omul dracului. [De aceeaș origină cu aghios, la diminutiv (cf. Michiduță, Tichiuță) și cu sensul de „sfântuleț”, luat ironic sau eufemistic (cf. Sfintele, epitet dat Ielelor sau zinelor rele)].

aghiuță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AGHIÚȚĂ s. m. (Fam. și glumeț) Drac. [Pr.: -ghi-u-] — Cf. ngr. ághios „sfânt”.