abraș - explicat in DEX

abraș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ABRÁȘ, -Ă, abrași, -e, adj. 1. (Reg.; despre cai) Nărăvaș; (despre oameni) rău, violent. 2. (Despre acțiunile omului) fără nici un rezultat; neizbutit, nereușit. ◊ Expr. A ieși abraș = a nu izbuti. [Var.: iabráș, -ă] – Din tc. abraș.

abraș (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
abráș (abráșe), adj. – 1. (Despre cai) Cu capul cu pete albe. – 2. Nefericit, nepotrivit, nereușit. – 3. Violent, nărăvaș. – Mr. abrașeu (impertinent). < Tc. (arab.) abraș (Șeineanu, II, 7; Lokotsch 9); cf. alb. abraš (Meyer 2), bg. abraš, „stropit, pătat”.

abraș (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ABRÁȘ, -Ă, abrași, -e, adj. 1. (Despre cai) Nărăvaș; (despre oameni) rău, violent. 2. (Despre acțiunile omului) Fără nici un rezultat; neizbutit. ♢ Expr. A ieși abraș = a nu izbuti. [Var.: iabráș, -ă adj.] – Tc. abraș.

abraș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ABRÁȘ, -Ă, abrași, -e, adj. (Pop.) 1. (Despre cai) Nărăvaș; (despre oameni) rău, violent. 2. (Despre acțiunile omului) Fără niciun rezultat; neizbutit, nereușit. ◊ Expr. A ieși abraș = a nu izbuti. [Var.: iabráș, -ă adj.] – Din tc. abraș.

abraș (Dicționaru limbii românești, 1939)
*abráș (est) și ĭabráș (vest), -ă adj. (turc. abraș, d. ar. ebreș, breaz, adică „însemnat, suspect”). Pătat pe supt pîntece orĭ pe supt coadă, și decĭ urît: cal abraș. Azi. Fig. Răŭ, veninos, afurisit: om abraș. Adv. S' a purtat abraș

abraș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
abráș (a-braș) adj. m., pl. abráși; f. abráșă, art. abráșa, pl. abráșe

abraș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
abraș a. 1. cal cu o pată albă sub coadă; 2. fig. de piază rea, nenorocos: planurile cele mai bine întemeiate rămân adesea abrașe AL. [Turc. ABRAȘ; sensul figurat rezultă din superstițiunea populară relativă la caii abrași].