tor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TOR, toruri, s. n. 1. Mulură rotundă cu profil convex de la baza sau de la capitelul unei coloane.
2. Corp geometric care rezultă din rotirea unui cerc în jurul unei axe situate în planul cercului, dar care nu trece prin centrul cercului. – Din
fr. tore.tor (Dicționar de neologisme, 1986)TOR1 s.n. 1. Corp solid obținut prin rotirea unui cerc în jurul unei axe situate în planul său, dar care nu trece prin centrul cercului; toroidă.
2. Mulură rotundă cu profil convex, semicircular, situată de obicei la baza unei coloane. [< fr.
tore, cf. lat.
torus – coardă].
tor (Dicționar de neologisme, 1986)TOR2 s.n. (
Franțuzism) Neplăcere, nemulțumire; pagubă, prejudiciu. [Pl.
-ruri. / < fr.
tort].
tor (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)tor s.n. (reg.)
1. tizic.
2. toriște.
3. leșie care rămâne după ce s-a scos săpunul.
tor (Marele dicționar de neologisme, 2000)TOR1 s. n. 1. toroid (2). 2. mulură convexă cu profil semicircular, la baza sau la capitelul unei coloane, la ancadramente. (< fr.
tore)
tor (Marele dicționar de neologisme, 2000)-TÓR2, -TOÁRE suf. „(cel) care face”, „nume de agent”, „practicant al unei meserii”. (< fr.
-teur, -trice, cf.
lat. -torem, -tricem)
tor (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tor s. n. – Tizic.
Bg. tor (Candrea). – În
Olt. și Banat. –
Der. torină, s. f. (
Olt., tizic), din
sb. torina; toriște (
var. turiște),
s. f. (
Olt., tizic;
Trans., loc unde mănîncă oile, torină);
storiște, s. f. (loc de întîlnire, de ședere a vitelor sau cerbilor),
bg. torište; torofină (
var. torohină),
s. f. (resturi de semințe, de fructe stoarse), probabil prin contaminare cu
boștină, în
Munt.;
toreni, vb. (Banat, a îngrășa solul, a gunoi);
(s)trușnic, s. m. (turtă, reziduuri de semințe ale plantelor oleaginoase), probabil în loc de *
(s)torușnic (după Candrea, în legătură cu
sb. trušni „de tărîțe”);
turiță, s. f. (scai mărunt, Galium aparine), din
sb. turica, cf. cr.,
slov.,
rus. torica (Candrea, II, 427; Conev 46);
turicioară, s. f. (coada-racului, Agrimonia eupatoria);
turicel (
var. turicea),
s. m. (plantă, Turritis glabra);
var. a cuvîntului anterior (după Tiktin și Candrea, formație artificială care pornește de la numele științific).
tor (Dicționaru limbii românești, 1939)tor n. (bg.
tor, băligar; sîrb.
tor, țarc, ocol de vite; pol.
tór, drum bătut. V.
toriște, tîrlă).
Vest (rev. I. Crg. 4, 250, și 9, 94). Băligar, tizic.
tor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tor (corp geometric, mulură)
s. n.,
pl. tóruritor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TOR, toruri, s. n. 1. Mulură rotundă cu profil convex de la baza sau de la capitelul unei coloane.
2. Corp geometric care rezultă din rotirea unui cerc în jurul unei axe situate în planul cercului, dar care nu trece prin centrul cercului. — Din
fr. tore.