topuz - explicat in DEX

topuz (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TOPÚZ, topuzuri, s. n. Buzdugan cu capul îmbrăcat în argint și bătut cu nestemate, care, împreună cu sabia, tuiul și calul împărătesc, constituia simbolul învestiturii domnești conferite de sultan. ◊ Loc. adv. (Pop.) Cu topuzul = cu sila, cu forța; cu brutalitate. ♦ Măciucă scurtă conferită de domn marilor demnitari; p. gener. buzdugan. [Pl. și: topuze] – Din tc. topuz.

topuz (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
topúz, topúzuri, s.n. (înv.) 1. buzdugan. 2. (fig.) sceptru. 3. bătaie la tălpi. 4. piatra mare din jocul copiilor.

topuz (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
topúz (-ze), s. n. – 1. Măciucă, buzdugan. – 2. Buzdugan bătut cu pietre nestemate, însemn al domnitorilor din Munt. și Mold. – 3. Lovitură la tălpi cu topuzul (1). – 4. Piatra cea mai mare dintre cele cinci cu care se joacă un joc de copii. – Mr. topuze. Tc. topuz (Roesler 577; Șeineanu, II, 364; Lokotsch 2090; Ronzevalle 117), cf. ngr. τοπούζι, alb., bg., sb. topuz.

topuz (Dicționaru limbii românești, 1939)
topúz n., pl. urĭ și e (turc. alb. bg. sîrb. topuz, ngr. topúzi, a. î.). Vechĭ. Sceptru, buzdugan, măcĭucă scumpă pe care domnu o primea de la sultan odată cu sabia și calu. (La zile marĭ, și spătaru purta topuzu domnesc). Lovitură de topuz (Domnu avea putere să bată cu topuzu la tălpĭ pe orĭ-ce boĭer. Această pedeapsă era grozavă, că zdrobea oasele, dar era considerată maĭ puțin înjositoare de cît [!] falanga): ĭ-a tras cîteva topuze (v. baltag, cabaniță și dop 1). Azĭ. Cu topuzu, pin [!] mijloace violente: a proceda cu topuzu. Munt. vest. Petricică [!] maĭ mare într´un joc de copil (V. bucoĭ).

topuz (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
topúz s. n., pl. topúzuri

topuz (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
topuz n. 1. od. măciucă asemenea unui sceptru, acoperită cu plăci sculptate în argint și împodobite cu diamante (insigniu ce noul Domn îl primia dela Sultan odată cu sabia și calul cel împărătesc): Padișahul mi-a dat sabie și topuz FIL.; 2. fig. sceptru: împăratul s’a jurat pe stema și topuzul său (într’un basm muntean) POP.; cu topuzul, cu forța: a lua pe cineva cu topuzul (locuțiune încă populară); 3. bătaie pe tălpi mai înfricoșată decât falanga (ambele obișnuite în vremea Fanarioților): bătut la falangă sau sdrobit cu topuzul FIL.; 4. azi, numele pietrei mai răsărite într’un joc de copii. [Turc. TOPUZ, măciucă, sceptru].

topuz (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TOPÚZ, topuzuri, s. n. (în Evul Mediu în Țara Românească și în Moldova) Sceptru, de forma unui buzdugan bătut cu nestemate și care constituia unul dintre însemnele puterii domnești. ◊ Loc. adv. (Pop.) Cu topuzul = cu sila, cu forța; cu brutalitate. ♦ Măciucă scurtă conferită de domn marilor demnitari; p. gener. buzdugan. [Pl. și: topuze] — Din tc. topuz.