ștab (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘTAB (
1)
ștaburi, s. n., (
2, 3)
ștabi, s. m. 1. S. n. (
Înv.) Stat-major.
2. S. m. (
Înv.) Ofițer care făcea parte dintr-un ștab (
1);
p. ext. ofițer superior. ◊
Ștab-ofițer = ofițer de stat-major.
3. S. m. (
Fam.) Persoană de vază pe plan social; șef, conducător. – Din
germ. Stab, rus. štab.