sta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STA, stau, vb. I.
Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge;
p. ext. a se defecta. ◊
Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat).
A sta țintuit (sau
nemișcat)
(pe loc) = a nu face nici o mișcare.
A nu-i mai sta (cuiva)
gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de
interj.) Oprește! așteaptă! ◊
Expr. Stai să-ți spun (sau
să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă.
Stai puțin (sau
un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri.
2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊
Expr. A nu (putea) sta locului (sau
pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr.
A sta pe loc = a nu progresa, a stagna.
Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte!
Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești?
Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și...
A sta la (sau
pe)
locul său =
a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul;
b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat.
3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație.
4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi.
II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊
Expr. A sta înaintea cuiva sau
a-i sta (cuiva)
înainte (sau
în față) =
a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci;
b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva;
c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva.
A-i sta cuiva în cale (sau
în drum) ori
a sta în calea (sau
în drumul)
cuiva =
a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze);
b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri.
A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru.
A sta de față = a asista.
A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva.
A sta în umbră =
a) a pândi dintr-un loc ascuns;
b) a fi modest, retras.
A sta deoparte =
a) a fi la oarecare distanță de...;
b) a nu interveni, a se ține în rezervă.
A-i sta (cuiva)
în coaste (ori
în coastă) sau
ca un ghimpe în coaste (sau
în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (
Fam.)
A-i sta (cuiva)
sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere.
A-i sta (cuiva)
pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti.
A-i sta (cuiva)
pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște.
A sta (piatră) pe capul cuiva sau
a-i sta (cuiva)
pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva).
A-i sta (cuiva)
capul unde-i stau picioarele (sau
tălpile) = a fi decapitat.
2. A trăi, a viețui; a locui.
3. (
Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (
Înv.) A avea loc, a se petrece.
4. A continua să fie; a dăinui, a se menține.
III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊
Loc. vb. A sta grămadă (sau
roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊
Expr. A sta piatră (sau
țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat.
A sta cu mâinile în sân (sau
încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) =
a) a sta în inactivitate;
b) a nu lua nici o măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni.
A sta cu dinții la stele = a răbda de foame.
A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva.
A sta în pat = a zăcea (de boală).
A sta (ca) pe ace (sau
spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător.
Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc.
A sta la masă = a lua masa, a mânca.
A sta ca o găină (sau
curcă)
plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef.
A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦
Fig. (
Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊
Loc. vb. A sta împotrivă (sau
împotriva cuiva) sau
a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva.
A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva.
2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊
Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să...
3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊
Expr. A-i sta (cuiva ceva)
în cap = a preocupa pe cineva.
A-i sta (cuiva ceva)
în minte = a fi clar pentru cineva (ceva).
A sta (ceva)
în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva.
A-i sta (cuiva)
în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦
Fig. A consta. ♦ (
Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la...
4. A pluti la suprafața unui lichid.
IV. 1. (În
expr.)
A-i sta cuiva bine (sau
rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău).
2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura.
V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată)
Stau și-mi aduc aminte. ◊
Expr. și
loc. vb. A sta de (sau, rar,
la)
vorbă (sau
la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva;
p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri.
A sta la sfat (sau
la sfaturi)
cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva.
A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva.
A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita.
A sta la îndoială (sau
în cumpănă) =
a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi;
b) a se îndoi de ceva.
A sta de pază (sau
de strajă) sau
a sta strajă = a păzi.
A sta la (sau
de)
pândă = a pândi.
A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui.
VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să...
Stă să înceapă ploaia. [
Prez. ind. pers. 3
stă, imperf. stăteam (
reg. steteam) și
stam, perf. s. stătui (
reg. stetei)] –
Lat. stare.sta (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)sta (stau, stat), vb. –
1. A fi, a se afla într-un loc, poziție sau condiție determinate. –
2. A rămîne, a se menține. –
3. A se opri, a nu mai funcționa. –
4. A zăbovi, a aștepta, a păsui. –
5. A nu mai continua la jocul de cărți. –
6. A nu mai lucra, a nu face nimic. –
7. A fi, a ajunge să fie. –
8. A trăi, a locui. –
9. A dura, a continua. –
10. A se afla cu, a poseda. –
11. A consista, a fi format din. –
12. A insista, a pisa, a stărui. –
13. A rezista, a se opune, a lupta. –
14. A interveni, a produce. –
15. A conveni, a se simți bine sau rău. –
A sta de, și, să, a fi (cu gerunziu). –
A sta să, a fi pe punctul. –
Var. înv. asta. Mr. stau, stătui, stătută, stare, megl. stau, stari, istr. stowu. Lat. stāre (Pușcariu 1639; REW 8231),
cf. vegl. stur, prov.,
cat.,
sp.,
port. estar, v. fr. ester. –
Der. stare, s. f. (ședere; trîndăvie, huzur; pace, paradă a cortegiului funerar; poziție, situație, mod, stadiu, dispoziție; facultate, capacitate; bogăție, avere; clasă, categorie socială;
în stare, capabil de);
stat, s. n. (ședere; rămînere, situație, așezare, poziție, condiție, stadiu; clasă, categorie; statură), din
lat. status (Pușcariu 1638; după Cihac, II, 364, din
rus. statĭ „aspect plăcut”), dublet al lui
stat, s. n. (țară);
stătător, adj. (stabil, fire; durabil, permanent, peren);
nestătător, adj. (inconstant, schimbător);
statornic, adj. (stabil, ferm, durabil, permanent), formație cultă din
sec. XVIII,
cf. datornic (Tiktin);
nestatornic, adj. (inconstant, volubil);
statornici, vb. (a stabili, a determina, a pune; a fixa, a asigura, a consolida;
refl., a se stabili, a-și fixa domiciliul);
statornicie, s. f. (constanță);
nestatornicie, s. f. (inconstanță);
stătut, adj. (
înv., oprit; stricat, viciat; istovit, vlăguit);
înstări, vb. (a îmbogăți;
refl., a prospera). –
Cf. stărui. Der. neol. stabil, adj., din
lat. stabilis; nestabil (
var. instabil),
adj.;
stabili, vb., din
lat. stabilire; stabiliment, s. n., din
it. stabilimento; stabilitate, s. f., din
fr. stabilité; stabiliza, vb., din
fr. stabiliser; stanță, s. f., din
it. stanza; static, adj., din
fr. statique; statist, s. m. (figurant);
statistic, adj., din
fr. statistique; statistică, s. f.;
statistician, s. m. (autor de statistici);
statură, s. f., din
lat. statura; statut, s. n., din
fr. statut; statutar, adj., din
fr. statutaire; stați(un)e, s. f., din
fr. station; staționa, vb., din
fr. stationner; staționar, adj., din
fr. stationnaire.sta (Dicționar de argou al limbii române, 2007)sta, stau v. i. (d. femei) a consimți să aibă raport sexual cu un bărbat.
sta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!sta (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. stau, imperf. 3
sg. stăteá, perf. s. 3
sg. stătú, m.m.c.p. 2
sg. stătúseși, 3
sg. stătúse; conj. prez. 3
să stea; imper. 2
sg. stai, neg. 2
sg. nu sta; ger. stând; part. statstà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)stà v.
1. a fi în picioare:
cine stă, nu șade; 2. a rămânea pe loc:
steteră la luptă; 3. a locui (permanent sau provizoriu):
undei stați ? am stat la Londra; 4. a zăbovi:
unde ai stat atâta? 5. a înceta:
vântul, ploaia a stat; 6. a se opri:
trăsura a stat; 7. a nu lucra nimic:
ce stați (cu mâinile în sân)? 8. a stărui:
a sta de învățătură, a sta de capul cuiva; 9. a fi aproape:
stă să cază; 10. a fi, a se afla într’un fel:
cum stă treaba? cum stai cu sănătatea? 11. a se potrivi:
nu-ți stă bine pălăria; 12. fig. a se cădea:
nu-ți stă bine să vorbești așa; 13. a consta:
fericirea nu stă în avuție; 14. a exista:
ne 'ndoim dac’ așa oameni ’ntr’adevăr au stat GR. AL. [Lat. STARE].
sta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STA, stau, vb. I.
Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.;
(despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge;
p. ext. a se defecta. ◊
Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat).
A sta țintuit (sau
nemișcat) (
pe loc) = a nu face nicio mișcare.
A nu-i mai sta (cuiva)
gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de
interj.) Oprește! așteaptă! ◊
Expr. Stai să-ți spun (sau
să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă.
Stai puțin (sau
un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri.
2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊
Expr. A nu (putea) sta locului (sau
pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr.
A sta pe loc = a nu progresa, a stagna.
Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte!
Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești?
Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și...
Asta la (sau
pe)
locul său =
a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul;
b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat.
3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație.
4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi.
II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit
loc. ◊
Expr. A sta înaintea cuiva sau
a-i sta (cuiva)
înainte (sau
în față) =
a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci;
b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva;
c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva.
A-i sta cuiva în cale (sau
în drum) ori
a sta în calea (sau
în drumul)
cuiva =
a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze);
b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri.
A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru.
A sta de față = a asista.
A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva.
A sta în umbră =
a) a pândi dintr-un loc ascuns;
b) a fi modest, retras.
A sta deoparte =
a) a fi la oarecare distanță de...;
b) a nu interveni, a se ține în rezervă.
A-i sta (cuiva)
în coaste (ori
în coastă) sau
ca un ghimpe în coaste (sau
în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (
Fam.)
A-i sta (cuiva)
sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere.
A-i sta (cuiva)
pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găseșe termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti.
A-i sta (cuiva)
pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște.
A sta (piatră) pe capul cuiva sau
a-i sta (cuiva)
pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva).
A-i sta (cuiva)
capul unde-i stau picioarele (sau
tălpile) = a fi decapitat.
2. A trăi, a viețui; a locui.
3. (
Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (
înv.)
A avea loc, a se petrece.
4. A continua să fie; a dăinui, a se menține.
III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊
Loc. vb. A sta grămadă (sau
roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊
Expr. A sta piatră (sau
țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat.
A sta cu mâinile în sân (sau
încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) =
a) a sta în inactivitate;
b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni.
A sta cu dinții la stele = a răbda de foame.
A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva.
A sta în pat = a zăcea (de boală).
A sta (ca) pe ace (sau
spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător.
Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia
loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca.
A sta ca o găină (sau
curcă)
plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef.
A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦
Fig. (
înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊
Loc. vb. A sta împotrivă (sau
împotriva cuiva) sau
a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva.
A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva.
2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊
Expr. A sta (de cineva)
să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să...
3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ♦
Expr. A-i sta (cuiva ceva)
în cap = a preocupa pe cineva.
A-i sta (cuiva ceva)
în minte = a fi clar pentru cineva (ceva).
A sta (ceva)
în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva.
A-i sta (cuiva)
în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦
Fig. A consta.
4 (
înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la...
4. A pluti la suprafața unui lichid.
IV. 1. (în
expr.)
A-i sta cuiva bine (sau
rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău).
2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura.
V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată)
Stau și-mi aduc aminte. ◊
Expr. și
loc. vb. A sta de (sau, rar,
la)
vorbă (sau
la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva;
p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri.
A sta la sfat (sau
la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva.
A sta (dus, pierdut)
pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva.
A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita.
A sta la îndoială (sau
în cumpănă) =
a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi;
b) a se îndoi de ceva.
A sta de pază (sau
de strajă) sau
a sta strajă = a păzi.
A sta la (sau
de)
pândă = a pândi.
A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui.
VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să...
Stă să înceapă ploaia. [
Prez. ind. pers. 3
stă, imperf. stăteam (
reg. steteam) și
stam, perf. s. stătui (
reg. stetei)] —
Lat. stare.