pripon (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pripón (pripoáne), s. n. –
1. Odgon, funie cu care se leagă un animal la un țăruș. –
2. Stîlp, țăruș care servește la legat. –
3. Cîrmac, undiță, paragat.
Sl. prĕponŭ „obstacol” (Miklosich,
Slaw. Elem., 41; Cihac, II, 293; Conev 57),
cf. sl. pripona, cuvînt cu sens obscur (Miklosich,
Lexicon, 677),
bg.,
sb.,
cr. pripon. –
Der. priponi, vb. (a lega un animal la un țăruș, mai ales un cal sau o capră;
Arg., a încătușa);
priponeală, s. f. (acțiunea de a lega).