năbădăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NĂBĂDĂI1 s. f. pl. 1. (
Pop. și
fam.) Acces de furie, de mânie. ◊
Loc. adj. Cu năbădăi = năbădăios (
1). ◊
Expr. A băga (pe cineva)
în năbădăi =
a) a înspăimânta;
b) a face să-și piardă calmul, stăpânirea de sine.
2. (
Pop.) Criză epileptică. –
Et. nec.