nabab (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NABÁB, nababi, s. m. 1. Titlu purtat de ofițerii superiori ai sultanului sau de guvernatorii musulmani din Iran, Pakistan, India; persoană care avea acest titlu.
2. Epitet pentru o persoană foarte bogată. – Din
fr. nabab.nabab (Dicționar de neologisme, 1986)NABÁB s.m. 1. (
Ist.) Titlu dat odinioară în India guvernatorilor de provincii, căpeteniilor militare; prinț mahomedan din Orient.
2. Mare bogătaș. [< fr.
nabab, cf. hind., ar.
nawwâb].
nabab (Marele dicționar de neologisme, 2000)NABÁB s. m. 1. titlu dat în trecut în India guvernatorilor de provincii și căpeteniilor militare. 2. om foarte bogat. (< fr.
nabab)
nabab (Dicționaru limbii românești, 1939)* nabáb m. (fr. sp.
nabab, cuv. indian popularizat de A. Daudet în
Le nabab [1877], d. arab.
navvâb, pl. d.
naĭib, substitut, locotenent. V.
nalp). Titlu dat în India marilor ofițerĭ din dinastia Tamerlan și guvernatorilor de provinciĭ.
Azĭ. Prinț indian musulman.
Fam. Om bogat (Porecla luĭ Gheorghe Cantacuzino, fotu șef al Conservatorilor în România).
nabab (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)nabáb s. m.,
pl. nabábinabab (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)nabab m.
1. titlul principilor indieni;
2. om foarte bogat.