mandata (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MANDATÁ, mandatez, vb. I.
Tranz. (Rar) A ordonanța plata unei sume de bani. – Din
fr. mandater.mandata (Dicționar de neologisme, 1986)MANDATÁ vb. I. tr. A dispune, a ordonanța plătirea unei sume. ♦ A încredința cuiva un mandat; a împuternici. [< fr.
mandater].
mandata (Marele dicționar de neologisme, 2000)MANDATÁ vb. tr. 1. a ordonanța plătirea unei sume. 2. a încredința cuiva un mandat (1). (< fr.
mandater)
mandata (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mandatá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
mandateáză