obscurantist (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OBSCURANTÍST, -Ă, obscutantiști, -ste, adj.,
s. m. și
f. 1.Adj. Care aparține obscurantismului, care oglindește sau susține obscurantismul.
2. S. m. și
f. Adept al obscurantismului. – Din
fr. obscurantiste.obscurantist (Dicționar de neologisme, 1986)OBSCURANTÍST, -Ă adj. Care ține de obscurantism, care oglindește obscurantismul. //
s.m. și f. Adept. al obscurantismului. [Cf. fr.
obscurantiste].
obscurantist (Marele dicționar de neologisme, 2000)OBSCURANTÍST, -Ă adj., s. m. f. (adept) al obscurantismului. (< fr.
obscurantiste)
obscurantist (Dicționaru limbii românești, 1939)*obscurantíst, -ă s. și adj. (d. lat.
obscúrans, -ántis, part. d.
obscurare, a întuneca). Acela căruĭa-ĭ place să ție poporu´n ignoranță:
un obscurantist. Care menține ignoranța:
ideĭ obscurantiste.obscurantist (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)obscurantíst adj. m.,
s. m.,
pl. obscurantíști; adj. f.,
s. f. obscurantístă, pl. obscurantísteobscurantist (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)obscurantist m. adversar declarat al științei și al filozofiei.
obscurantist (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)OBSCURANTÍST, -Ă, obscurantiști, -ste, adj.,
s. m. și
f. 1. Adj. Care aparține obscurantismului, care oglindește sau susține obscurantismul.
2. S. m. și
f. Adept al obscurantismului. — Din
fr. obscurantiste.