complice - explicat in DEX

complice (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
COMPLÍCE, complici, -ce, s. m. și f. Persoană care participă în mod secundar la săvârșirea unei infracțiuni sau, p. ext., care înlesnește, tolerează, ascunde săvârșirea unei fapte reprobabile. – Din fr. complice.

complice (Dicționar de neologisme, 1986)
COMPLÍCE s.m. și f. Participant la săvârșirea unei infracțiuni. ♦ Cel care înlesnește sau ascunde o faptă (de obicei penală, reprobabilă) a cuiva. [< fr., it. complice, cf. lat.med. complex].

complice (Marele dicționar de neologisme, 2000)
COMPLÍCE s. m. f. cel care înlesnește sau ajută la săvârșirea unei fapte; părtaș. (< fr., it. complice)

complice (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
COMPLICE aghiotant, alergător, ambasador, audient, caraulă, cenușăreasă, cirac, deputat, emisar, escortă, fartițier, olac, omal, pontagiu, pontator, secretar, sol, șesar, șestar, șustangiu, tabadură, tirangiu, tiră, tovarăș.

complice (Dicționaru limbii românești, 1939)
*cómplice și (ob.) -íce s. (lat. cómplex, cómplicis, d. plicare, a încovoĭa, a pleca; it. sp. cómplice, fr. complice. V. complic). Părtaș, implicat la răŭ: complicele, complicea crimeĭ.

complice (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!complíce adj. m., s. m., pl. complíci; adj. f., s. f. sg. și pl. complíce

complice (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
complice m. care iea parte la greșala, la crima altuia.

complice (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
COMPLÍCE, complici, -ce, s. m. și f. Persoană care participă în mod secundar la săvârșirea unei infracțiuni sau, p. ext., care înlesnește, tolerează, ascunde săvârșirea unei fapte reprobabile. — Din fr. complice.