compliment (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COMPLIMÉNT, complimente, s. n. 1. Cuvânt de laudă, de măgulire, care exprimă o atitudine prietenească, de stimă, de respect sau de considerație. ◊
Loc. adv. Fără compliment = fără exagerare, fără gândul de a măguli; pe față, sincer.
2. (La
pl.) Salutări trimise unei persoane prin intermediul cuiva ca expresie a politeții.
3. Înclinare a capului sau a corpului în semn de salut respectuos; plecăciune. – Din
fr. compliment.compliment (Dicționar de neologisme, 1986)COMPLIMÉNT s.n. 1. Cuvânt (exagerat) de laudă, de măgulire sau de lingușire adresat cuiva; măgulire, adulare; amabilitate.
2. (
la pl.) Salutări trimise prin intermediul cuiva.
3. Înclinare a capului sau a corpului în semn de salut respectuos; plecăciune, reverență. [Pl.
-te. / < fr.
compliment, it., sp.
complimento].
compliment (Marele dicționar de neologisme, 2000)COMPLIMÉNT s. n. 1. cuvânt de laudă, de respect adresat cuiva; măgulire, adulare; amabilitate. 2. (pl.) salutări transmise prin intermediul cuiva. 3. înclinare a capului sau a corpului în semn de salut respectuos; reverență. (< fr.
compliment)
compliment (Dicționaru limbii românești, 1939)*complimént n., pl.
e (fr.
compliment, d. it.
complimento, adică „împlinire” a uneĭ formalitățĭ de politeță, d.
compire, din
complire, lat.
complére, a împlini, de unde și rom.
cumplit). Cuvinte de politeță saŭ de omagiŭ adresate cuĭva:
a adresa, a trimete, a primi complimente. Salut, închinăcĭune:
ĭ-a făcut un compliment la intrare. V.
complement.compliment (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)complimént (laudă, salutare, plecăciune)
s. n.,
pl. compliméntecompliment (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)compliment n. cuvânt de felicitare, de amicie, de politeță.
compliment (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COMPLIMÉNT, complimente, s. n. 1. Cuvânt de laudă, de măgulire, care exprimă o atitudine prietenească, de stimă, de respect sau de considerație. ◊
Loc. adv. Fără compliment = fără exagerare, fără gândul de a măguli; pe față, sincer.
2. (La
pl.) Salutări trimise unei persoane prin intermediul cuiva ca expresie a politeții.
3. Înclinare a capului sau a corpului în semn de salut respectuos; plecăciune, reverență. — Din
fr. compliment.