chitit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CHITÍT, -Ă, chitiți, -te, adj. (
Pop.; despre oameni) Chibzuit, socotit. –
V. chiti1.chitit (Dicționaru limbii românești, 1939)chitít, -ă (d.
chitesc). Chibzuit, socotit, serios:
om chitit la minte.chitit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CHITÍT, -Ă, chitiți, -te, adj. (
Pop.; despre oameni) Chibzuit, socotit. —
V. chiti1.