chitonog (Dicționaru limbii românești, 1939)
chitonóg (sud) și -ănog (nord), -oágă adj. (d. pitonog și cotonog). Cu coada tăĭată: un cîne [!] chitonog. S. n., pl. oage. Pitonog. Pl. Picĭoroange. V. berc.
chitonog (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
chitonog n. Mold. V. cotonoagă.