bocceagiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BOCCEAGÍU, bocceagii, s. m. (
Înv.) Negustor ambulant de mărunțișuri (pânză, ace, ață); tolbaș, coropcar, marchitan. [
Var.:
boccegíu s. m.] – Din
tc. bohçacı.bocceagiu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BOCCEAGÍU, bocceagii, s. m. (
Înv.) Negustor ambulant care își purta marfa într-o boccea. [
Var.:
boccegíu s. m.] –
Tc. bohçacı.bocceagiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bocceagiu m.
1. cel ce face sau vinde boccele;
2. cel ce-și poartă marfa într´o boccea. [Turc. BOGČADJI].
bocceagiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BOCCEAGÍU s. m. v. boccegiu.bocceagiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)bocceagíŭ (vest),
-cegíŭ și
-cengíŭ (est) m. (turc.
boghčağν). Tolbaș, marfagiŭ, coropcar, negustor ambulant (care vindea pînză, ață, ace ș.a.):
Herșcu boccengiu. V.
mămular.