boccegiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BOCCEGÍU s. m. v. bocceagiu.boccegiu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BOCCEGÍU s. m. v. bocceagiu.boccegiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)boccegíu (
înv.)
s. m.,
art. boccegíul, pl. boccegíi, art. boccegíii (-gi-ii)boccegiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BOCCEGÍU, boccegii, s. m. (
Înv.) Negustor ambulant de mărunțișuri (pânză, ace, ață); tolbaș, coropcar, marchitan. [
Var.:
bocceagíu s. m.] — Din
tc. bohçacı.