arpegiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ARPÉGIU, arpegii, s. n. (
Muz.) Executare succesivă a notelor unui acord; înălțime a treptelor principale dintr-o gamă. – Din
it. arpeggio.arpegiu (Dicționar de neologisme, 1986)ARPÉGIU s.n. Acord melodic constând din înlănțuirea treptelor principale dintr-o gamă. [Pron.
-giu. / < it.
arpeggio].
arpegiu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)arpégiu (arpégii), s. n. – Executare succesivă a notelor unui acord.
It. arpeggio.arpegiu (Marele dicționar de neologisme, 2000)ARPÉGIU s. n. intonare succesivă a sunetelor unui acord melodic, ascendent sau descendent. (< it.
arpeggio)
arpegiu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ARPÉGIU, arpegii, s. n. (
Muz.) Înlănțuirea treptelor principale dintr-o gamă; acord executat prin această înlănțuire. –
It. arpeggio.arpegiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)arpégiu [
giu pron. gyu]
s. n.,
art. arpégiul; pl. arpégii, art. arpégiile (-gi-i-)arpegiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ARPÉGIU, arpegii, s. n. (
Muz.) Executare succesivă a notelor unui acord; înălțime a treptelor principale dintr-o gamă. — Din
it. arpeggio.arpegiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*arpégiŭ n. (it.
arpeggio, d.
arpa, arpă).
Muz. Acord ale căruĭ sunete se succed foarte răpede [!] unu după altu.