Acceptarea mostenirii manifestarea de vointa a persoanei cu vocatie succesorala de a dobandi patrimoniul, a unei fractiuni a acestuia sau a unor bunuri determinate care au apartinut unei persoane decedate. Primirea mostenirii este totdeauna facultativa pentru persoana care are vocatie succesorala; nimeni nu poate fi obligat sa accepte o mostenire. In cazul in care a optat pentru mostenire, persoana cu vocatie succesorala universala ori cu titlu universal, pentru a beneficia de dreptul sau, trebuie sa faca acceptarea in termen de 6 luni de la deschiderea succesiunii. In functie de modalitatea de exprimare a manifestarii de vointa acceptarea poate fi:Acceptarea pura si simpla a mostenirii reprezinta manifestarea de vointa unilaterala a succesibilului in sensul de a pastra titlul mostenitor. Prin acceptare titlul de mostenitor se consolideaza producandu-se o confuzie intre patrimoniul mostenitorului si patrimoniul succesoral. Acceptarea pura si simpla poate fi voluntara sau fortata. Acceptarea pura si simpla la randul ei poate fi expresa sau tacita. Acceptarea este expresa cand se insuseste titlul sau calitatea de erede printr-un inscris autentic sau sub semnatura privata. Acceptarea este tacita cand eredele face un act, pe care n-ar fi putut sa-l faca decat in calitatea sa de erede, prin care lasa sa se presupuna neechivoc intentia sa de a accepta mostenirea. Acceptarea pura si simpla fortata a mostenirii intervine ca o sanctiune impotriva succesibililor care au ascuns din bunurile mostenirii. Chiar daca renunta la succesiune, aceasta nu are nici un efect, ei ramanand erezi, iar bunurile luate sau ascunse nu mai pot fi ale lor.