țoabă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)țoábă,
țoábe, s.f. (reg.)
1. țânțar mic, negru.
2. femeie imorală.
țoabă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)țoábă (-be), s. f. – Țînțar (Simulia). –
Var. țobîc(ă), ciobîc. Origine îndoielnică. După Tiktin, din kirguiz.
zebük, soluție ce pare puțin convingătoare.
țoabă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)țoábă (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. țoábei; pl. țoábe