ștafetă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘTAFÉTĂ, ștafete, s. f. 1. (
Înv.) Curier special care ducea scrisori sau mesaje urgente; ștafetar.
2. Scrisoare, mesaj urgent dus de un curier special:
p. ext. veste, știre. ◊
Expr. Fam. A umbla cu ștafeta sau
a duce ștafeta = a purta vorba, a bârfi, a cleveti.
3. Concurs sportiv la alergări, schi, înot etc., care constă în parcurgerea unei distanțe regulamentare în patru părți egale, de către o echipă compusă din patru persoane, care străbat succesiv distanța repartizată, cu obligația de a transmite coechipierului următor un obiect convențional, care trebuie dus la punctul final. ♦ Obiect convențional care se transmite succesiv într-o astfel de competiție. ♦ Sportiv care participă la o ștafetă (
3). – Din
it. staffetta, germ. Stafette.ștafetă (Dicționar de neologisme, 1986)ȘTAFÉTĂ s.f. Probă sportivă pe echipe (la atletism, natație etc.), care se desfășoară pe distanțe împărțite pe etape, fiecare distanță fiind străbătută de către un concurent, care transmite coechipierului următor un obiect convențional. ♦ Obiectul însuși. [< rus.
estafeta, germ.
Stafette, cf. it.
staffetta].
ștafetă (Marele dicționar de neologisme, 2000)ȘTAFÉTĂ s. f. 1. (în trecut) curier special care ducea scrisori sau mesaje urgente. 2. probă sportivă pe echipe (la atletism, natație etc.) care se desfășoară pe distanțe împărțite pe etape, fiecare distanță fiind străbătută de către un concurent care transmite coechipierului următor un obiect convențional. ◊ sportivul care ia parte. ◊ obiectul însuși. (< it.
staffetta, germ.
Stafette)
ștafetă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ștafétă (-te), s. f. –
1. Trimis, mesager. –
2. Mesaj, scrisoare. –
3. (
Fam.) Bîrfitor, clevetitor. –
Var. stafetă. It. staffetta, parțial prin intermediul
germ. Stafette, pol. sztafeta (Tiktin; Iordan,
Dift., 100;
cf. Roesler 576). –
Der. ștafetar, s. m. (rar, mesager).
ștafetă (Dicționaru limbii românești, 1939)ștafétă, -etár, V.
st-.ștafetă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ștafétă s. f.,
g.-d. art. ștafétei; pl. ștaféteștafetă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ștafetă (stafetă) f. curier special. [Nemț. STAFFETTE].
ștafetă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘTAFÉTĂ, ștafete, s. f. 1. (
înv.) Curier special care ducea scrisori sau mesaje urgente; ștafetar.
2. Scrisoare, mesaj urgent dus de un curier special;
p. ext. veste, știre. ◊
Expr. Fam. A umbla cu ștafeta sau
a duce ștafeta = a purta vorba, a bârfi, a cleveti.
3. Concurs sportiv la alergări, schi, înot etc., care constă în parcurgerea unei distanțe regulamentare, fracționată în patru părți egale, de către o echipă compusă din patru persoane, care străbat succesiv distanța repartizată, cu obligația marcării schimbului de ștafetă (obiect portabil, semnal vizual sau auditiv). ♦ Obiect convențional care se transmite succesiv într-o astfel de competiție. ♦ Sportiv care participă la o ștafetă (
3). — Din
it. staffetta, germ. Stafette.