trup - explicat in DEX

trup (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TRUP, trupuri, s. n. 1. (Pop.) Corp (al unei ființe). ◊ Loc. adv. (Cu) trup și suflet = cu totul, în întregime, fără rezerve. ◊ Expr. (A fi) trup din trupul cuiva = a) (a fi) născut din...; b) (a face) parte integrantă din ceva. A fi trup și suflet cu cineva = a se identifica cu aspirațiile cuiva; a fi foarte strâns legat de cineva. ♦ Corpul fără cap (și fără membre) al unei ființe; trunchi (2). ♦ Cadavru. 2. Parte principală a unui obiect, a unei construcții etc.; p. gener. obiectul însuși. 3. (Înv.) Întindere mare de pământ care alcătuiește un singur lot. Trup de moșie. 4. (Înv.) Mare unitate militară. – Din sl. trupŭ.

trup (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
trup (-puri), s. n. – Corp. – Mr., megl. trup. Sl. trupŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 49, Cihac, II, 425; Conev 87), cf. bg., sb., cr., slov. trup, pol. trup „cadavru”. – Der. trupesc, adj. (corporal); trupește, adv. (corporal); trupeș, adj. (corpolent); trupeșie, s. f. (corpolență); trupean, adj. (înv., corporal); trupos, adj. (corpolent); trupoșie, s. f. (corpolență); întrupa, vb. (a incarna; a personifica). – Țig. sp. trupó, drupo (Besses 70 și 163), provine din rom. sau dintr-un idiom sl. – Cf. trupiță, tulpină.

trup (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
trup s. n., pl. trúpuri

trup (Dicționaru limbii românești, 1939)
trup n., pl. urĭ (vsl. [bg. rus.] trupŭ, membru, trup, trunchĭ, cadavru). Corp, partea materială a uneĭ ființe. Parte, bucată: moșia, casa se compune din doŭă trupurĭ. Cu trup și suflet, din toată inima, fără rezerve: sîntem devotațĭ patriiĭ cu trup și suflet.

trup (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
trup n. 1. corp: trup și suflet, foarte intim; 2. sfoară de moșie; 3. patul răsboiului de țesut. [Slav. TRUPŬ, membru, corp, trunchiu, cadavru].

trup (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TRUP, trupuri, s. n. 1. Corp (al unei ființe). ◊ Loc. adv. (Cu) trup și suflet = cu totul, în întregime, fără rezervă. ◊ Expr. (A fi) trup din trupul cuiva = a) (a fi) născut din...; b) (a face) parte integrantă din ceva. A fi trup și suflet cu cineva = a se identifica cu aspirațiile cuiva; a fi foarte strâns legat de cineva. ♦ Corpul fără cap (și fără membre) al unei ființe; trunchi (2). ♦ Cadavru. 2. Parte principală a unui obiect, a unei construcții etc.; p. gener. obiectul însuși. 3. (înv.) Întindere mare de pământ care alcătuiește un singur lot. Trup de moșie. 4. (înv.) Mare unitate militară. — Din sl. trupŭ.