trufie - explicat in DEX

trufie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TRUFÍE, trufii, s. f. Atitudine disprețuitoare și arogantă, plină de mândrie și de înfumurare; semeție, îngâmfare, aroganță, trufă². ◊ Loc. adv. Cu trufie = în mod arogant, îngâmfat. – Trufă² + suf. -ie.

trufie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
trufíe s. f., art. trufía, g.-d. art. trufíei; pl. trufíi, art. trufíile

trufie (Dicționaru limbii românești, 1939)
trufíe f. și (vechĭ) trúfă f., pl. e (vgr. tryphé, desfătare, molicĭune). Mîndrie deșeartă: un om, un răspuns plin de trufie. – Vechĭ și trufășie și -așíe (Tkt.).

trufie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
trufie f. mândrie deșartă. [V. trufaș].

trufie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TRUFÍE, trufii, s. f. Atitudine disprețuitoare și arogantă, plină de mândrie și de înfumurare; semeție, îngâmfare, aroganță, trufă². ♦ Loc. adv. Cu trufie = în mod arogant, îngâmfat. — Trufă² + suf. -ie.