tagă - explicat in DEX

tagă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TÁGĂ s. f. (Înv.) Tăgăduială, tăgadă, negare; contestare. ◊ Loc. adv. Fără (de) tagă = fără îndoială, incontestabil. – Cf. tăgadă.

tagă (Dictionnaire morphologique de la langue roumaine, 1981 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
tagă s. f., g.-d. art. tagăi

tagă (Dicționaru limbii românești, 1939)
tágă f., pl. tăgĭ (din tăgadă). Munt. Mold. Tăgăduire, contestare. Opozițiune, opor: fără tagă (Pan), se punea de tagă = se opunea (Șez. 30, 198).

tagă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tágă (înv.) s. f., g.-d. art. tắgii

tagă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tagă f. contestare: fără tagă sunt dorită (averea) PANN. [Abstras din tăgadă].

tagă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TÁGĂ s. f. (înv.) Tăgăduială, tăgadă, negare; contestare. ◊ Loc. adv. Fără (de) tagă = fară îndoială, incontestabil. — Cf. tăgadă.