taftur (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TAFTÚR, tafturi, s. m. Chingă cu care se strânge șaua sau pătura pe cal, cu care se leagă scările la șa etc. – Din
tc. tapkur [kolam].
taftur (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)táftur (-ri), s. m. – Chingă la cai.
Tc. tapkur (Șeineanu, II, 343; Lokotsch 2021); după Pascu,
Arch. Rom., VII, 560, din
pol. taftái.taftur (Dicționaru limbii românești, 1939)taftúr n., pl.
e (turc.
tapkur, troc). Troc, chinga de deasupra, chingă în general:
numa´n taftur se unfla [!] (calu)
și departe-l arunca; șapte chĭugĭ că mi-l chinga (închinga),
șapte chingĭ, șapte tafture (P. P.);
doŭă chimire, treĭ tafture (Doc.).
taftur (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)taftúr s. m.,
pl. taftúritaftur (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)taft(ur) m. curea sub pântecele calului:
calul numa ’n tafturi se umfla și departe îl asvârlia POP. [Turc, TAPKUR].
taftur (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TAFTÚR, tafturi, s. m. Chingă cu care se strânge șaua sau pătura pe cal, cu care se leagă scările la șa etc. — Din
tc. tapkur [kolam].