scurmătură - explicat in DEX

scurmătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SCURMĂTÚRĂ, scurmături, s. f. Faptul de a scurma. ♦ (Concr.) Loc unde s-a scurmat; groapă, gaură făcută prin scurmare. – Scurma + suf. -ătură.

scurmătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
scurmătúră s. f., g.-d. art. scurmătúrii; (gropi) pl. scurmătúri

scurmătură (Dicționaru limbii românești, 1939)
scurmătúră f., pl. urĭ. Loc pe unde s’a scurmat: pe aicĭ e scurmătură de guzgan.

scurmătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
scurmătură f. acțiunea de a scurma și efectul ei: scurmătură de găină CR.

scurmătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SCURMĂTÚRĂ, (2) scurmături, s. f. 1. Faptul de a scurma. 2. (Concr.) Loc unde s-a scurmat; groapă, gaură făcută prin scurmare. — Scurma + suf. -ătură.