muced (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÚCED, -Ă, mucezi, -de, adj. Care este acoperit, pătruns de mucegai; mucegăit, mucegăios. ♦ (Despre cărți, hârtie) îngălbenit de vreme; degradat. ♦ (
Reg.) De culoarea mucegaiului; fumuriu, negru-vânăt. –
Lat. mucidus.muced (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)múced (múcedă), adj. – Mucegăit. –
Var. (
înv.)
mucid. Lat. mūcĭdus (Pușcariu 1113; Candrea-Dens., 1158; REW 5711),
cf.v. it. muzzo, prov. muide, fr. moite. –
Der. mucezi, vb. (a face mucegai);
mucezeală, s. f. (mucegai);
mucegai (
var. mucigai),
s. n. (un fel de ciupercă, Mucar mucedo; boșorog), din
mucezi ca
putregai din
putrezi, cf. ucigaș din
ucide (Tiktin; după Pușcariu 1115 și Pușcariu,
Dacor., VII, 478;
der. ca
it. moccicaglia; după Pascu,
Suf., 200, din
muced cu
suf. -
aie);
mucegăios, adj. (plin de mucegai);
mucegăi, vb. (a prinde mucegai).
muced (Dicționaru limbii românești, 1939)múced, -ă adj. (lat.
múcidus; pv.
muide, fr.
moîte. V.
muc). Stricat saŭ acoperit de mucegaĭ.
muced (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)múced, -ă, adj. –
1. Acoperit de mucegai.
2. Umed. „Locul de întâlnire a numeroase pâraie, pe povârnișul de nord al muntelui Bătrâna, de unde izvorește Iza” (Demeter, Marin, 1935: 39).
3. (ref. la cai) Sur; focău; facău (ALR 1956: 276). – Lat. mucidus (Pușcariu, Candrea-Desusianu cf. DER).
muced (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)múced adj. m.,
pl. múcezi; f. múcedă, pl. múcedemuced (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)muced a.
1. acoperit pe suprafață cu un fel de mușchiu, când un corp începe a putrezi:
pâine mucedă, vin muced; 2. îngălbenit de timp:
pe mucedele pagini stau domniile române EM.;
3. cu părul negru-vânăt (despre cai). [Lat. MUCIDUS].