juriu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JÚRIU, jurii, s. n. 1. Comisie de specialiști desemnată pentru clasificarea candidaților sau a concurenților și pentru decernarea unor premii la examene, competiții sportive etc.
2. (În organizarea judecătorească a unor state) Totalitatea juraților
1 care intră în componența curților cu juri. – Din
fr. jury.juriu (Dicționar de neologisme, 1986)JÚRIU s.n. 1. Grup constituit de specialiști, însărcinat cu clasificarea și cu promovarea unor candidați sau a unor concurenți la un concurs, la o competiție sportivă etc.
2. Totalitatea celor care compun o instanță de judecată. [Pron.
-riu. / cf. fr., engl.
jury].
juriŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)júriŭ n. (fr.
jury, d. engl.
jury, care e vfr.
juree, reunĭne de jurațĭ, ceĭa ce nu e alta de cît part. f. d.
jurer, a jura). Copru juraților. Comisiune de profesorĭ examinatorĭ.
juriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)júriu [
riu pron. riu]
s. n.,
art. júriul; pl. júrii, art. júriile (-ri-i-)juriu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)juriu n.
1. reunire de 12 cetățeni chemați în fiecare sesiune a constitui Curtea cu jurați spre a se pronunța asupra culpabilității acuzaților după ascultarea interogatoriului și pledarea advocaților:
juriul este statornicit în toate materiile criminale și pentru delictele politice și de presă; 2. comisiune însărcinată cu un examen particular.
juriu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)JÚRIU, jurii, s. n. 1. Comisie de specialiști desemnată pentru clasificarea și promovarea candidaților sau a concurenților și pentru decernarea unor premii la examene, competiții sportive etc.
2. (în unele state) Totalitatea juraților1 care intră în componența Curților cu juri. — Din
fr. jury.