integritate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INTEGRITÁTE s. f. 1. Însușirea de a fi integru; cinste, probitate; incoruptibilitate.
2. Însușirea de a fi sau de a rămâne intact, întreg.
3. (În sintagma)
Integritate teritorială = principiu de bază al dreptului internațional potrivit căruia fiecare stat are dreptul să-și exercite deplin și nestingherit suveranitatea asupra teritoriului său. – Din
fr. intégrité.integritate (Dicționar de neologisme, 1986)INTEGRITÁTE s.f. 1. Calitatea celui integru; cinste, probitate.
2. Calitatea de a fi întreg, intact. [Cf. fr.
intégrité, lat.
integritas].
integritate (Marele dicționar de neologisme, 2000)INTEGRITÁTE s. f. 1. calitatea celui integru; cinste, probitate, onestitate. 2. calitatea de a fi întreg, intact. ♦ ~ teritorială = principiu de bază al dreptului internațional care interzice dezmembrarea și încălcarea teritoriului unui stat. (< fr.
intégrité, lat.
integritas)
integritate (Dicționaru limbii românești, 1939)*integritáte f. (lat.
intégritas, -átis). Starea de a fi întreg, nevătămat:
integritatea uneĭ sume, integritatea mințiĭ. Fig. Întregime morală, onestitate perfectă:
integritatea unuĭ funcționar.integritate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)integritáte (-te-gri-) s. f.,
g.-d. art. integritắțiiintegritate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)integritate f.
1. starea unui lucru întreg și neatins:
integritatea teritoriului; 2. fig. calitatea unei persoane integre.