integru - explicat in DEX

integru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
INTÉGRU, -Ă, integri, -e, adj. Cinstit, onest, corect; incoruptibil. – Din fr. intègre.

integru (Dicționar de neologisme, 1986)
INTÉGRU, -Ă adj. Cinstit, virtuos, cumpătat, onest; incoruptibil. [< cf. fr. intègre, cf. lat. integer].

integru (Marele dicționar de neologisme, 2000)
INTÉGRU, -Ă adj. cinstit, virtuos, cumpătat, onest; incoruptibil. (< fr. intègre, lat. integer)

integru (Dicționaru limbii românești, 1939)
*intégru, -ă adj. (fr. intègre, d. lat. integer, integra, întreg, integru). Fig. Absolut onest: judecător, om integru. Adv. (Rar). În mod integru.

integru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
intégru (-te-gru) adj. m., pl. intégri; f. intégră, pl. intégre

integru (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
integru a. ce nu se lasă a fi corupt: judecător integru.