dezonoare - explicat in DEX

dezonoare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DEZONOÁRE s. f. Lipsă de onoare; necinste; p. ext. ocară, rușine. – Din fr. déshonneur.

dezonoare (Dicționar de neologisme, 1986)
DEZONOÁRE s.f. Pierdere a onoarei; necinste; (p. ext.) ocară, necinstire, rușine. [Gen. -rei. / cf. fr. déshonneur].

dezonoare (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DEZONOÁRE s. f. pierdere a onoarei; necinste; (p. ext.) ocară, rușine. (< fr. déshonneur)

dezonoare (Dicționaru limbii românești, 1939)
dezonoáre f., pl. orĭ (fr. déshonneur). Mare rușine, oprobiŭ, necinste.

dezonoare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!dezonoáre (de-zo-/dez-o-) s. f., g.-d. art. dezonoárei

dezonoare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
dezonoare f. lipsă de onoare, necinste.

dezonoare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DEZONOÁRE s. f. Lipsă de onoare; necinste; p. ext. ocară, rușine. — Din fr. déshonneur.