căpățână - explicat in DEX

căpățână (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CĂPĂȚẤNĂ, căpățâni, s. f. 1. Cap de animal mort sau tăiat pentru consum. 2. Cap de om mort desprins de trup; craniu. ♦ (Ir.) Cap (mare) de om. 3. Parte bulbucată a unei plante, formată din tulpină sau din suprapunerea frunzelor. Căpățână de varză. 4. Nume dat unor obiecte de formă conică. Căpățână de zahăr. – Lat. pop. capitina.

căpățână (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CĂPĂȚẤNĂ, căpățâni, s. f. 1. Cap de animal mort sau tăiat (în vederea consumului). 2. Cap de om mort desprins de trup; p. ext. (ir.) cap. 3. Parte bulbucată a unei plante, formată din tulpină sau din suprapunerea frunzelor. Căpățână de varză. 4. Nume dat unor obiecte de formă conică. Căpățână de zahăr. – Lat. *capitina.

căpățână (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
căpățấnă s. f., g.-d. art. căpățấnii; pl. căpățấni

căpățână (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
căpățână f. 1. cap mare de animal despărțit de corp; 2. cap de om mort despuiat de piele și păr, craniu; 3. fam. cap mare și sec; 4. fig. ce seamănă unei căpățâni: bulb (de ceapă, usturoiu sau varză), con (de zahăr), butuc (de roată). [Lat. *CAPITINA (din caput, capitis)].

căpățână (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CĂPĂȚẤNĂ, căpățâni, s. f. 1. Cap de animal mort sau tăiat pentru consum. 2. Cap de om mort desprins de trup; craniu. ♦ (Ir.) Cap (mare) de om. 3. Parte bulbucată a unei plante, formată din tulpină sau din suprapunerea frunzelor. Căpățână de varză. 4. Nume dat unor obiecte de formă conică. Căpățână de zahăr. — Lat. pop. capitina.