cornut - explicat in DEX

cornut (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CORNÚT, -Ă, cornuți, -te, adj. 1. (Și substantivat, f.) (Animal) Care are coarne. 2. Cu coarne mari, bine dezvoltate. 3. Compus: (Bot.) secară-cornută = cornul-secarei, v. corn¹ (I 9). – Lat. cornutus.

cornut (Dicționar de neologisme, 1986)
CORNÚT, -Ă adj., s.f. (Animal, vită) cu coarne. [< lat. cornutus, cf. fr. cornu].

cornut (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CORNÚT, -Ă adj., s. f. (animal, vită) cu coarne. (< lat. cornutus)

cornut (Dicționaru limbii românești, 1939)
cornút, -ă adj. (lat. cornutus, it. cornuto, fr. cornu, sp. cornudo. D. rom. vine rut. hornuta, pol. kurnuty, ceh. kurnota). Care are coarne: vite cornute (Și curnut: oaĭe curnută. R. S. Gr. S. 6, 63). Secară cornută, V. secară. Ban. S. f., pl. e. Datură. Neol. (fr. cornue). Retortă.

cornut (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cornút adj. m., pl. cornúți; f. cornútă, pl. cornúte

cornut (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cornut a. cu coarne: vite cornute, boi, vaci și capre, în opozițiune cu oi și berbeci. [Lat. CORNUTUS].

cornut (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CORNÚT, -Ă, cornuți, -te, adj. 1. (Și substantivat, f.) (Animal) care are coarne. 2. Cu coarne mari, bine dezvoltate. 3. Compus: (Bot.) secară-cornută = cornul-secarei, v. corn¹ (I 9). — Lat. cornutus.