ciorbă - explicat in DEX

ciorbă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CIÓRBĂ, ciorbe, s. f. Fel de mâncare care constă dintr-o zeamă (acrită) preparată cu legume, adesea și cu carne. ◊ Expr. A se amesteca în ciorba cuiva (sau a altuia) = a se amesteca (nedorit) în afacerile, în treburile altuia. A pune (sau a băga etc.) pe toți într-o ciorbă = a considera și a trata la fel mai mulți oameni, fără a ține seama de valoarea, situația etc. lor deosebită. – Din tc. çorba.

ciorbă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ciórbă (ciórbe), s. f. – Fel de mîncare din zeamă acrită. Mr., megl. ciorbă. Tc. çorba (Cihac, II, 566; Miklosich, Slaw. Elem., 52 și Fremdw., 82; Șeineanu, II, 132; Lokotsch 440; Ronzevalle 78; Berneker 160), cuvînt care provine din arab. šorba, šarâb (› sp. jarabe, it. sorbetto, fr. sirop); cf. ngr. τσορβάς, alb. tšorbë, bg., sb. čorba, mag. csorba. Der. ciorbagiu, s. m. (comandant al unui regiment de ieniceri; căpetenie, șef), din tc. çorbaci, datorită asocierii, obișnuite în organizarea militară turcă, între unitatea militară și bucătăria sa proprie; ciorbalîc, s. n. (polonic).

ciorbă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
ciorbă, ciorbe s. f. băutură alcoolică.

ciorbă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ciórbă s. f., g.-d. art. ciórbei; pl. ciórbe

ciorbă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ciorbă f. zeamă gătită cu bucățele de carne; fig. ciorbă lungă, vorbire ce nu se mai sfârșește. [Turc. ČORBÀ].

ciorbă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CIÓRBĂ, ciorbe, s. f. Fel de mâncare care constă dintr-o zeamă (acrită) preparată cu legume, adesea și cu carne. ◊ Expr. A se amesteca în ciorba cuiva (sau a altuia) = a se amesteca (nedorit) în afacerile, în treburile altuia. A pune (sau a băga etc.) pe toți într-o ciorbă = a considera și a trata la fel mai mulți oameni, fără a ține seamă de valoarea, situația etc. lor deosebită. — Din tc. çorba.

cĭorbă (Dicționaru limbii românești, 1939)
cĭórbă f., pl. e (turc. čorba, fertură [!], d. ar. šorba, fertură, šariba, a bea; alb. bg. sîrb. čorba, ung. csorba. V. nastrapă, șerbet, sirop, sorb 3). Munt. Fertură acră (borș) orĭ neacră în care s´a fert carne orĭ pește orĭ de post. Fig. Amestecătură (un discurs prea lung, o societate pestriță ș. a.) Prov. Cine s´a fript în (saŭ cu) cĭorbă, suflă și´n ĭaurt, cine a fost mușcat de șarpe, se teme și de șopîrlă; cine s´a´nșelat odată, e precáut pe urmă. V. heltugă.