cataloga - explicat in DEX

cataloga (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CATALOGÁ, cataloghez, vb. I. Tranz. A înregistra într-un catalog; p. ext. a înșira. ♦ Fig. (Depr.) A socoti, a considera pe cineva drept... – Din fr. cataloguer.

cataloga (Dicționar de neologisme, 1986)
CATALOGÁ vb. I. tr. A înregistra într-un catalog (cărți, tablouri etc.); a întocmi un catalog. ♦ (Fig.; depr.) A considera pe cineva drept... [< fr. cataloguer].

cataloga (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CATALOGÁ vb. tr. 1. a înregistra într-un catalog (cărți, tablouri etc.) 2. (fig.; depr.) a considera (pe cineva) drept..., a eticheta. (< fr. cataloguer)

cataloga (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CATALOGÁ, cataloghez, vb. I. Tranz. A înregistra într-un catalog; p. ext. a înșira. ♦ Fig. (Depr.) A socoti, a considera pe cineva drept... – Fr. cataloguer.

cataloga (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
catalogá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalogheáză

catalogà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
catalogà v. a face un catalog, a înscrie după ordine cărți, obiecte de artă, etc.

cataloga (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CATALOGÁ, cataloghez, vb. I. Tranz. A înregistra într-un catalog; p. ext. a înșira. ♦ (Depr.) A socoti, a considera pe cineva drept... — Din fr. cataloguer.