bivuaca - explicat in DEX

bivuaca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BIVUACÁ, bivuachez, vb. I. Intranz. (Despre unități militare) A staționa în afara localităților, în corturi sau sub cerul liber. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. bivouaquer.

bivuaca (Dicționar de neologisme, 1986)
BIVUACÁ vb. I. intr. A sta, a se opri în bivuac. [Pron. -vu-a-. / < fr. bivouaquer].

bivuaca (Marele dicționar de neologisme, 2000)
BIVUACÁ vb. intr. (despre unități militare, alpiniști, turiști) a se opri în bivuac. (< fr. bivouaquer)

bivuaca (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BIVUACÁ, bivuachez, vb. I. Intranz. (Despre unități militare) A staționa în afara localităților, în corturi sau sub cerul liber. [Pr.: -vu-a-] – Fr. bivouaquer.

bivuaca (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bivuacá (a ~) (rar) (-vu-a-) vb., ind. prez. 3 bivuacheáză

bivuacà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
bivuacà v. a staționa sau a poposi sub aerul liber.

bivuaca (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BIVUACÁ, bivuachez, vb. I. Intranz. (Despre unități militare) A staționa în fața localităților, în corturi sau sub cerul liber. [Pr.: -vu-a-] — Din fr. bivouaquer.