bivuac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BIVUÁC, bivuacuri, s. n. 1. Staționare temporară a trupelor în afara localităților sau a taberelor; porțiunea de teren pe care se face această staționare.
2. (Rar) Adăpost al alpiniștilor sau al turiștilor (mai ales în timpul nopții). [
Pr.: -
vu-ac] – Din
fr. bivouac.bivuac (Dicționar de neologisme, 1986)BIVUÁC s.n. Cantonament de trupe (în corturi sau sub cerul liber) situat în afara localităților. ♦ Adăpost pentru noapte, făcut de alpiniști sau turiști. [Pron.
-vu-ac, pl.
-uri, var.
bivoac s.n. / < fr.
bivouac, cf. germ.
bei – la,
Wacht – veghe].
bivuac (Marele dicționar de neologisme, 2000)BIVUÁC s. n. 1. cantonament de trupe (în corturi) în afara localităților. 2. adăpost pentru noapte făcut de alpiniști sau turiști. (< fr.
bivouac)
bivuac (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BIVUÁC, bivuacuri, s. n. Cantonament de trupe militare în afara localităților, în corturi sau sub cerul liber. [
Pr.:
-vu-ac] –
Fr. bivouac.bivuac (Dicționaru limbii românești, 1939)*bivuác n., pl.
e și
urĭ (fr.
bivouac, d. germ.
beiwache, din
bei, la și
wache, pază). Tabără în corturĭ saŭ supt ceru liber (nu în barace, nici în cantonamente).
bivuac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bivuác (-vu-ac) s. n.,
pl. bivuácuribivuac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bivuac n.
1. stațiune sub aerul liber al unei armate în campanie;
2. locul unde tabără trupa.
bivuac (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BIVUÁC, bivuacuri, s. n. 1. Staționare temporară a trupelor în afara localităților sau a taberelor; porțiune de teren pe care se face această staționare.
2. (Rar) Adăpost al alpiniștilor sau al turiștilor (mai ales în timpul nopții). [
Pr.: -
vu-ac] — Din
fr. bivouac.