becher - explicat in DEX

becher (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BECHÉR, becheri, s. m. (Fam.) Burlac, holtei¹. – Din tc. bekâr.

becher (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
bechér (bechéri), s. m. – Burlac, holtei. – Mr., megl. bichiar. Tc. bekar (Roesler 589; Șeineanu, II, 42; Lokotsch 284; Ronzevalle 50); cf. ngr. μπεϰιάρης, alb. betsar, bg. bekjar. – Der. becherie, s. f. (burlăcie). Cf. bicher.

becher (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BECHÉR, becheri, s. m. (Fam.) Burlac. – Tc. bekâr.

becher (Dicționaru limbii românești, 1939)
bechér adj. m. și s. (turk. bekiar, celibatar, d. pers. bikiar, fără ocupațiune). Sud. Holteĭ, burlac.

becher (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bechér (înv.) s. m., pl. bechéri

becher (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
becher a. și m. 1. flăcău, neînsurat; 2. cal de poștă spetit. [Turc. BEKIAR, lit. fără ocupațiune (cf. burlac)].

becher (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BECHÉR, becheri, s. m. (Fam.) Burlac, holtei¹. — Din tc. bekâr.