apoteoza - explicat in DEX

apoteoza (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
APOTEOZÁ, apoteozez, vb. I. Tranz. (În antichitatea greco-romană) A trece un erou sau un împărat în rândul zeilor. ♦ Fig. A aduce laude și onoruri excepționale, a ridica în slavă (pe cineva sau ceva). [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéoser.

apoteoza (Dicționar de neologisme, 1986)
APOTEOZÁ vb. I. tr. (Ant.) A pune (un erou, un împărat) în rândul zeilor; a zeifica, a diviniza. ♦ (Fig.) A lăuda exagerat, a acorda (cuiva) onoruri neobișnuite. [< apoteoză].

apoteoza (Marele dicționar de neologisme, 2000)
APOTEOZÁ vb. tr. 1. (ant.) a trece în rândul zeilor; a deifica, a diviniza. 2. (fig.) a acorda (cuiva) onoruri neobișnuite; a preamări, a slăvi. (< fr. apothéoser)

apoteoza (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
APOTEOZÁ, apoteozez, vb. I. Tranz. (În antichitatea greco-romană) A pune un erou sau un împărat în rândul zeilor; a diviniza. ♦ Fig. A aduce laude și onoruri neobișnuite, a ridica în slavă ceva sau pe cineva. [Pr.: -te-o-] – Fr. apothéoser.

apoteoza (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
apoteozá (a ~) (rar) (-te-o-) vb., ind. prez. 3 apoteozeáză

apoteoza (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
APOTEOZÁ, apoteozez, vb. I. Tranz. (În antichitatea greco-romană) A trece un erou sau un împărat în rândul zeilor. ♦ Fig. A aduce laude și onoruri excepționale, a ridica în slavă (pe cineva sau ceva). [Pr.: -te-o-] — Din fr. apothéoser.