afon - explicat in DEX

afon (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AFÓN, -Ă, afoni, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care suferă de afonie. ♦ (Persoană) care nu poate cânta corect, care nu are voce. 2. (Lingv.; la f.) (Consoană) surdă. – Din fr. aphone.

afon (Dicționar de neologisme, 1986)
AFÓN, -Ă adj. 1. Care și-a pierdut vocea. ♦ Care cântă fals, care n-are voce sau simț muzical. 2. Consoană afonă = Consoană care se articulează fără vibrarea coardelor vocale; consoană surdă. [< fr. aphone, cf. gr. aphonos < a – fără, phone – voce].

afon (Marele dicționar de neologisme, 2000)
AFÓN, -Ă adj. 1. (și s. m. f.) care suferă de afonie. ◊ care n-are voce sau simț muzical. 2. consoană ~ă (și s. f.) = consoană care se pronunță fără vibrarea coardelor vocale, surdă. (< fr. aphone, cf. gr. aphonos, mut)

afon (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AFÓN, -Ă, afoni, -e, adj. (Despre oameni) Bolnav de afonie. ♦ Care nu poate cânta corect, care n-are voce. ◊ Consoană afonă = consoană surdă. – Fr. aphone (< gr.).

afon (Dicționaru limbii românești, 1939)
*afón, -ă adj. (vgr. áphonos, d. a-, fără, și phoné, voce. V. telefon). Care n' are voce orĭ sunet.

afon (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
afón adj. m., s. m., pl. afóni; adj. f., s. f. afónă, pl. afóne

afon (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
afon a. care n´are voce.

afon (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AFÓN, -Ă, afoni, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care suferă de afonie. ♦ (Per­soană) care nu poate cânta corect, care nu are voce. 2. (Lingv.; la f.) (Consoană) surdă. — Din fr. aphone.