Termen modalitate a actului juridic (obligatiei) care consta intr-un eveniment viitor si sigur care suspenda pana la indeplinirea lui, punerea in executare a actului sau exigibilitatea obligatiei (termen suspensiv) sau stinge, la data implinirii actul sau obligatia (termen extinctiv). Dupa izvorul lor, termenele pot fi legale (prevazute expres in lege), conventionale (stabilite prin conventia partilor) si termene de gratie (dispuse de instanta judecatoreasca). Termenul poate fi stipulat in favoarea debitorului, in favoarea creditorului sau in favoarea ambelor parti. Legea prezuma, in absenta stipularii exprese, ca termenul este prevazut in favoarea debitorului.Persoana, in favoarea careia a fost prevazut termenul, poate renunta oricand la beneficiul acestuia. Decaderea din beneficiul termenului intervine numai in conditiile legii. Termenul se deosebeste de conditie atat prin certitudinea indeplinirii sale, cat si prin faptul afectarii doar a executarii obligatiei, si nu a insasi existentei acesteia, ca in cazul conditiei. Unele categorii de acte juridice nu pot fi afectate nici de termen si nici de conditie, ca modalitati ale actului juridic (ex.: casatoria, adoptia etc.).