tihoarcă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
tihoárcă, tihoárce, s.f. (reg.) cojoc din blană de oaie, lung, cu blana înafară.
tihoarcă (Dicționaru limbii românești, 1939)
tihoárcă și tohoárcă (oa dift.) f., pl. e (poate d. vsl. *tŭhorka, fem. d. tŭhorĭ, dihor, pin [!] aluz. la putoarea eĭ, maĭ ales cînd o ploŭă. V. tigoare). Mold. Trans. Burcă, cojoc de oaĭe lung cu blana pe afară care ține cĭobanuluĭ loc de pelerină: c´o tohoarcă mițoasă´n spate (Sadov. VR. 19111, 4, 50). – Ti- la Prut. V. sarică și bitușă.